Dislalia

     Dislalia este tulburarea de pronunție (de articulare) provocată de afecțiuni organice sau funcționale ale organelor periferice ale vorbirii și care constă în imposibilitatea emiterii corecte a unuia sau mai multor sunete (combinații de sunete).

 

      Forme principale:

• Ø dislalie periferică  provocată de afecţiuni organice sau funcţionale ale organelor periferice ale vorbirii şi constă în imposibilitatea emiterii corecte a unuia sau mai multor sunete ( combinaţii de sunete ).

• Ø dislalie centrală / de evoluție constă în incapacitatea de a pronunţa corect anumite sunete sau grupuri de sunete şi se manifestă prin : alterarea, înlocuirea sau omiterea unor foneme sau prin inversarea locului pe care îl ocupă alcătuirea silabelor sau cuvintelor; are un caracter dismaturativ.  

    Terapia dislaliei

A. Terapia generală

1. Dezvoltarea mobilității corporale (gimnatistica braţelor, a mâinilor, gâtului și capului, toracelui, abdomenului, mersul ritmat)

2. Educarea respiratiei non-verbale (echilibrul inspir-expir, obținerea unei respirații lungi, diafragmale, ritm respirator uniform)

3. Dezvoltarea mobilității fono-articulatorii (antrenarea motricității faciale, labiale, linguale, a mișcărilor mandibulare, a mișcărilor velopalatine)

4. Antrenarea auzului fonematic (capacitatea de diferențiere fonematică, a percepției fonetice, analiza fonetică: propoziție-cuvânt-silabă-sunet) 

B.  Metode şi procedee specifice logopedice

        Această categorie de metode şi procedee se folosesc pentru formarea deprinderii de a articula corect.

Ø         La început se va încerca emiterea corectă a sunetelor pe bază de onomatopee sau prin coarticulare. 

        În faţa oglinzii, logopedul va demonstra care este poziţia limbii, buzelor, obrajilor, deschiderea gurii, actul respirator, intensitatea vocii.

Prin imitaţie se va cere şi copilului să realizeze articularea corectă a sunetului. La nevoie este ajutat şi mecanic.

Ø        Se va introduce apoi sunetul în silabe directe, indirecte între vocale, apoi asociat cu consoane, ocupând diferite poziţii (iniţial, median, final). 

a. exerciţii cu prelungirea sunetului: rrra, rrre, rrri, rrro, rrru, rrră, rrrî

b. exerciţii în silabe directe: ra, re, ri, ro, ru, ră,rî.

c. exerciţii în poziţie intervocalică:

- cu vocale similare : ara, ere, iri, oro, uru, îrî

- cu vocala diferite : are, ari, aro, aru, ară, era, eri, ero, eru;

d. exerciţii în silabe inverse:

   - prelungit: arrr, errr, irrr, orrr, urrr, ărrr, îrrr;

   - neprelungit:  ar, er, ir, or, ur, îr;

e. exerciţii în logatomi (silabe cu şi fără sens) cu consoane cu loc de articulare apropiat: lera, lere, leri, lero;

f. exerciţii cu silabe închise cu alte consoane: rar, rer, rir, ror, rur, răr, râr;

g. exerciţii în combinaţii consonantice: pra, pre, pri, pro, pru, pră, prî;

h. exerciţii cu grupuri consonantice mai dificile: stra, tre, stri, stro, stru, stră, strî;

i. exerciţii cu grupuri consonantice în final, ce se rostesc mai greu datorită deficitului de aer: abr, ebr, ibr, ubr, obr, îbr, ăbr

  

  Bibliografie:

I.Tobolcea, Curs Logopedie 2012-2013
 http://ro.wikipedia.org