Dizartria

Definiţie

“Dizartria este o tulburare de vorbire caracterizată prin dificultăţi parţiale sau extinse de emisie vocală, de articulaţie şi de pronunţie, care apar pe baza unor deficienţe, survenită în urma unor boli sau traumatisme, în acele regiuni ale sistemului nervos central prin care se realizează aspectul exterior, sonor, al vorbirii orale” ( Gutu, p.360, 1975).

Etimologic termenul de dizartrie vine de la grecescul dys – greu şi arthrom – articulaţie ceea ce înseamnă (greutăţi în articulaţie). 

Formele dizartriei

a. Dizartria corticală - formă relativ mai uşoară, cu o reversibilitate mai rapidă, datorită marilor posibilităţi de compensaţie ale altor componente corticale.

b. Dizartria ( extrapiramidală ) subcorticală - apare mai ales la copii dar şi la adulţi, după lezări ale sistemelor extrapiramidale, care determină tulburări grave ale funcţiei musculare.

c. Dizartria cerebeloasă - determinată de leziuni ale cerebelului care imprimă vorbirii un ritm sacadat.

d. Dizartria bulbară - determinată de leziuni ale nucleilor unor nervi cranieni care participă la realizarea vorbirii.

  Metode şi procedee speciale

1. Dezvoltarea motricităţii generale şi a aparatului fonoarticulator

 - exerciţii pentru dezvoltarea mişcărilor capului şi gâtului, aplecarea capului înainte şi înapoi, dreapta – stânga, rotirea lui;

 - exerciţii de masticaţie cu capul aplecat spre spate pentru a înghiţi saliva.

2. Exerciţii de fonaţie şi de pronunţie

 - exerciţiile de mişcări asociate cu pronunţia de silabe, baterea din palme pentru a accelera sau încetini ritmul,

 - mişcări asociate cu pronunţia de onomatopee sau de cuvinte simple,

 - jocurile de mişcare (mers ritmic, alergare, mers într-un picior, săritul coardei).

3. Formarea respiraţiei verbale întrucât respiraţia dizartricului e superficială. Apariţia unor inspiraţii scurte, suplimentare, întrerupe pronunţia şi vorbirea devine sacadată şi neinteligibilă.

 

  Bibliografie:

I.Tobolcea, Curs Logopedie 2012

www.scrigroup.com