Dislexia - Disgrafia

             Definiție      
       I. Tobolcea afirmă că ”disgrafia este incapacitatea  copilului (cu limbaj, auz, dezvoltare mintală normală) de a învăţa corect şi de a utiliza corect scrisul în condiţiile de şcolarizare normală”.      

  
      Dislexia este definită ca dificultate de a citi manifestată prin modificarea cuvintelor, prin greșeli de lectură, etc.

         Factori etiologici :
A) Factori ce aparţin subiectului:
-          deficienţe de ordin senzorial;
-          gradul dezvoltării intelectuale;
-          slaba dezvoltare psihologică;
-          starea generală a sănătăţii;
-          reacţii nevrotice;
-          condiţii motivaţionale;
-          instabilitate emoţională;
-          deficienţe pe linia activităţii şcolare;
-          nedezvoltarea şi tulburările vorbirii;
-          leziuni ale creierului;
B) Factori ce aparţin mediului:
-          slaba integrare în colectiv;
-          nivelul socio-cultural scăzut al familiei;
-          dezinteresul familiei faţă de pregătirea copilului;
-          metode şi procedee necorespunzătoare pentru învăţarea scrisului.

       Simptomele disgrafiei - dislexiei, conform I. Tobolcea  sunt:
a) Scrisul încet, lent, stacato
b) Dificultăţi în corelarea complexului sonor cu simbolul grafic şi în înţelegerea sensului convenţional al simbolurilor lexiei

c) Dificultăţi în respectarea regulilor gramaticale şi caligrafice
d) Omisiuni de litere, grafeme şi cuvinte
e) Adăugirile de litere, grafeme şi cuvinte
f) Substituirile şi confuziile de litere, grafeme
g) Contopiri şi comprimări de cuvinte
h) Nerespectarea spaţiului paginii, sărirea şi suprapunerea rândurilor
i) Scrisul servil şi scrisul în oglindă

        Terapia dislexiei   
  A.   Metode şi procedee cu caracter general 
1.Exerciţii pentru dezvoltarea musculaturii degetelor şi a mâinii 

2. Educarea şi dezvoltarea auzului fonematic
3. Educarea şi dezvoltarea capacităţii de orientare şi structurare  spaţială
4. Înlăturarea atitudinii negative faţă de citit-scris şi educarea  personalităţii

    B.     Metode şi procedee cu caracter specific logopedic
1. Obişnuirea logopatului să-şi concentreze activitatea psihică, şi în primul rând gândirea şi atenţia, asupra procesului de analiză-sinteză a elementelor componente ale grafo-lexiei. 
2. Formarea capacităţii de conştientizare a erorilor tipice dislexice-disgrafice.
3. Dezvoltarea capacităţii de sesizare a relaţiei dintre fonem-grafem, literă-grafem şi fonem-literă.
4. Dezvoltarea capacităţii de dicriminare auditivă, vizuală şi kinestezic-motrică.
5. Dezvoltarea şi perfecţionarea abilităţilor de citit-scris
6. Corectarea tulburărilor de vorbire se face înaintea sau concomitent cu terapia dislexo-disgrafiei.

7. Terapia dislexo-disgrafiei trebuie să vizeze dezvoltarea limbajului şi stimularea activităţii psihice.
8. Corectarea confuziilor de grafeme şi de litere, condiţie de bază în terapia tulburărilor grafo-lexice.     
   
    Bibliografie: 
Curs de Logopedie, Tobolcea I.

   Un film foarte bun care se pliază foarte bine pe această temă este: "Steluţe pe pământ". Vi-l recomand! Vă va plăcea foarte mult!